Vreau să fiu bogat! Ce să consum?
Pe net sunt răspândite articole despre ce consumă oamenii bogați. Se știe de mult timp că nu este vorba de icre negre sau albe și trufe „Frrrozen Haute Chocolate” (înghețată cu fulgi de aur comestibil, 25 000 $ pentru o porție) la desert. Lui Elon Musk îi plac batoanele de ciocolată și cartofii pai, Bill Gates consumă cheeseburgeri, iar Jeff Bezos, yogurt cu usturoi.
Ai tras concluzia că alimentația nu îl ajută pe om să aibă succes? Greșești, îi ajută foarte mult!
Dacă ești deja implicat în afaceri sau intenționezi să faci acest lucru, dușmanul tău principal este cortizolul. Cortizolul, în cantități mici, este util organismului, îți mobilizează resursele și îți furnizează energie pentru scurt timp fiind un hormon de stres. În caz de stres cronic și anxietate constantă, care sunt inevitabile în afaceri, tocmai cortizolul nu îți permite să te calmezi, creează un stres după altul în organismul tău, intensifică inflamațiile și provoacă o serie întreagă de simptome neplăcute. Din cauza cortizolului iei decizii greșite, renunți la perspectivele tale, devii nervos și irascibil și, drept rezultat, compromiți discuțiile cu alte persoane.
Cu siguranță ai auzit de mâncatul pe fond de stres, ai procedat așa și te-ai învinovățit pentru lipsă de autocontrol? S-a dovedit că mâncatul pe fond de stres poate fi și util. Experții în psihologia nutriției îți spun: totul este în regulă, mănâncă și să-ți fie de bine! Dar fii atent la un lucru: există produse care reduc nivelul de cortizol și produse care cresc nivelul de cortizol.
Așadar, ce îți recomandăm să consumi pentru a învăța să gestionezi stresul și să reduci anxietatea:
• Produse bogate în vitamina B: carne de vită și de pasăre, ouă, cereale;
• Produse care conțin acizi grași omega 3: hamsii, avocado, hering, măsline, nuci grecești, sardine;
• Produse bogate în magneziu: banane, broccoli, ciocolată neagră, dovleac, spanac;
• Produse îmbogățite cu proteine: migdale, linte, arahide, ton, creveți;
• Produse fermentate mai folositoare pentru intestin: yogurt, chefir, varză murată.
Dacă ai nevoie să te calmezi urgent și să te concentrezi asupra unei afaceri importante, alege produse cu magneziu: mănâncă o banană, delectează-te cu ciocolată neagră sau cu semințe de dovleac. Și nu consuma produsele de mai jos, întrucât îți vor crește stresul și îl vor prelungi:
• Alcool;
• Mai mult de 5 cești de cafea pe zi;
• Torturi, prăjituri, produse de patiserie, băuturi gazoase și alte alimente cu un conținut ridicat de zahăr și carbohidrați simpli.
Dar cum rămâne cu Elon Musk, Bill Gates și Jeff Bezos cu batoanele de ciocolată, cu cartofii pai, cu cheeseburgeri și cu yogurt cu usturoi? Foarte simplu: respectivele persoane au alte modalități de a avea grijă de ei înșiși, care nu ni le dezvăluie! Grija de noi înșine constă într-un ansamblu de acțiuni cotidiene și simple, iar rația și regimul alimentar constituie doar o parte a acestuia. Merită să începi cu lucrurile cele mai simple, de exemplu, cu hrana și treptat să dobândești obișnuințe care te vor face să te simți mai energic și mai atent la detalii și vei fi surprins câte lucruri îți vei dori și vei putea realiza. Calea spre succes începe cu lucruri mărunte!