„Bula” financiară medievală sau povestea lalelelor olandeze

În fiecare an lumea este fascinată de înflorirea lalelelor din renumitele parcuri din Olanda, iar Keukenhof este vizitat de zeci de mii de turiști, care vin să admire diversitatea de specii ale acestei gingașe flori. Puțini, însă, cunosc faptul că acum 400 de ani lalelele (sau aviditatea) au fost cauza ruinării multor persoane!

Așadar, ascultați povestea de la început: la mijlocul secolului XVI ambasadorul Austriei Ogier Ghiselin de Busbecq a adus de la Constantinopol la Viena câțiva bulbi de o floare necunoscută, iar botanistul francez Charles de l'Écluse le-a plantat în grădina regală a imperatorului Ferdinand I, protejându-le cu mare atenție. Peste câțiva ani francezul s-a angajat la grădina botanică a Universității din Leiden, aducând cu el și minunații bulbi. În primăvara anului 1594 în Olanda a înflorit prima lalea.

La începutul secolului XVII, în țară lalelele erau cultivate nu numai de către botaniști cu studii sub conducerea lui Charles de l’Écluse, ci și de către grădinari obișnuiți. A devenit răspândită o selecție de soiuri noi: pe atunci, pe piață erau apreciate în mod deosebit lalelele cu petale în mai multe culori, efect produs de un virus al plantelor. Florile cu nuanțe neobișnuite costau mult mai mult decât celelalte. Cele mai renumite erau lalelele de culoarea roșie-albă de varietatea „Semper Augustus” cultivate în Franța.

În anul 1623, pentru 10 bulbi de sus-numitul soi unicului proprietar al acestora din Olanda i-au propus 20 000 de guldeni, în anul 1624, 3000 de guldeni pentru un bulb, dar el, totuși, nu a căzut de acord să le vândă. Un fapt bine cunoscut, un bulb maturat de lalea roșie-albă a fost vândut împreună cu două bulbi fiice pentru 1000 de guldeni. Pe atunci, cu acești bani puteau fi cumpărați 856 g de aur, 10 kg de argint, iar un meșteșugar calificat câștiga într-un an circa 300 de guldeni.

Conform datelor cronicarului Theodor Velius, semne de tulipomanie au început să apară în anul 1633 în Frizia de Vest: în vara acelui an prețul la lalele a crescut vertiginos, provocând o agitație deosebită. Scrierile mărturisesc că un locuitor al orașului Horn a schimbat casa sa de piatră pentru 3 bulbi, iar un fermier localnic pentru niște bulbi a dat în schimb toată gospodăria sa. Valoarea fiecărei tranzacții constituia, cel puțin, 500 de guldeni, ceea ce înseamnă că bulbii de lalele s-au transformat într-o adevărată valută.
Amelioratorii care în anul 1634 au plasat pe piață multe soiuri noi au stimulat afacerile: prețurile pentru bulbii populari mai înainte au scăzut, reducând pragul de intrare pe piață a noilor „comercianți”, drept consecință, numărul admiratorilor de lalele a crescut dinamic.

În anii 1634-1635 olandezii au lansat contracte futures, începând să vândă toamna bulbi care erau deja plantați în pământ cu obligația de a le scoate din sol vara viitoare. În același timp, pe piață au început să fie încheiate contracte de re-vânzare multiplă a bulbilor: „comercianții vindeau bulbi care nu le aparțineau unor cumpărători care nu aveau nici bani, nici dorința de a cultiva lalele”. În decembrie 1634 bulbii se vindeau nu la bucată, ci la greutate.
Desfășurarea respectivelor tranzacții „populare” din vara anului 1636 a condus la creșterea numărului de speculanți de bulbi: în orașele din Olanda au fost deschise „colegii”, prin analogie cu Bursa de valori de la Amsterdam, unde soiuri de lalele ieftine erau comercializate, în prevalență, de către persoane sărace.
Aici se efectuau operațiuni de vânzare cu adevărat speculative: nimeni nu controla solvabilitatea cumpărătorilor și nici dacă vânzători dețin realmente bulbii pe care îi vând, iar prețurile oscilau în funcție de jocurile speculative.

Apogeul tulipomaniei s-a produs din luna noiembrie a anului 1636 până în luna februarie a anului 1637: prețul bulbilor a scăzut de 7 ori pe fundalul noutăților privind pierderea pieței de desfacere de la Wittstock, iar în perioada sărbătorilor de Crăciun prețul a mai scăzut de 18 ori față de luna noiembrie. Într-o zi același bulb era re-vândut de zeci de ori și de fiecare dată cu un profit pentru vânzător. Ca rezultat, contractele fără garanție vindeau bulbi care încă erau în sol la un preț de 20 de ori mai mare de cel real.
S-au răspândit zvonuri că „bula lalelelor” atât de umflată în curând se va sparge. Tocmai așa s-a întâmplat. În februarie 1637 prețurile lalelelor s-a prăbușit brusc, reducându-se de 20 de ori. Cumpărătorii renunțau în masă la contractele încheiate anterior. Majoritatea contractelor au fost declarate nule, iar persoanele care și-au investit averea cu scopul obținerii unui venit rapid au pierdut totul.

Pare că povestea nu ne învață nimic ☺. Ce situație din lumea financiară contemporană vă amintește această febră a lalelelor?