Afacerile și visurile | Povestea partenerului Johann Butschbach
11 februarie 2022
Bună! Mă numesc Johann Butschbach, sunt partener național al SOLARGROUP în Germania.
Am sosit în Germania în 1996 din Tomsk, Rusia. Îmi doream să văd lumea și s-o cuceresc. Întotdeauna mi s-a spus că trebuie să studiez și toate visurile mele se vor realiza. Am făcut facultatea de construcții de mașini la un institut din Hamburg obținând diploma de inginer.
După studii, am cunoscut o persoană care mi-a explicat pentru prima dată ce reprezintă marketingul de rețea și ce oportunități deschide. M-a fascinat ideea că poți lucra de oriunde, poți obține venituri nelimitate și poți călători în toată lumea. Poți avea prieteni și parteneri în orice parte a lumii. Părea un vis, o euforie!
În ceea ce privește profesia mea, nu a funcționat pentru mine. Mă angajam ba la loc de muncă, ba la altul. Făceam întreruperi în muncă, dar în acest domeniu lucrurile se schimbă rapid, astfel, abilitățile obținute anterior încetează să mai fie actuale și interesul față de tine ca specialist scade drastic.
Începând cu 2004, m-am concentrat asupra marketingului de rețea. De trei ori am început și am încercat să reușesc în diverse companii de marketing de rețea. Iarăși am făcut întreruperi în muncă. Îi urmăream pe prietenii mei ingineri cu care am studiat. Mulți dintre ei continuau să muncească acolo unde au fost angajați după facultate, totul le mergea conform planului. Iar eu, orice aș fi întreprins, avea să fie de scurtă durată.
Marketingul de rețea nu mi-a oferit ceea ce aveam nevoie. Aveam puține rezultatele pozitive, îmi pierdeam motivația de a merge înainte. Desfășurarea acestor activități a fost determinată de responsabilitate: familie și facturi. Și eu continuam să încerc.
În perioada în care am activat în afacerile de rețea, am luat cunoștință de numeroase proiecte. Unul dintre acestea era legat de tehnologii. Pe chat-ul Skype al proiectului am făcut cunoștință cu Aleksandr Manzhula și am început să comunicăm. În 2016 Aleksandr m-a informat că în mai 2017 va fi lansat proiectul SOLARGROUP. Astfel, m-am înregistrat și am devenit participant. Apoi, în cadrul primului webinar, Sergey Semyonov a vorbit despre activitatea întreprinsă împreună cu Dmitriy Duyunov în perioada 2015-2017. M-a anunțat că pe 1 iunie 2017, la Moscova, va avea loc o întâlnire pe viu a partenerilor. Am vrut să iau parte la eveniment, dar nu a fost posibil și a trebuit să mă mulțumesc cu transmisiunea în direct.
Mai târziu, în timpul webinariilor, am aflat că în Germania, la o distanță de 600 km de casa mea locuiește Viktor Arestov. Viktor Arestov este titularul unei licențe acordate de compania AS&PP și este specializat în modernizarea motoarelor electrice utilizând tehnologia „Slavyanka” fiind totodată și unul dintre participanții la proiect. I-am făcut o vizită la Bonn, am condus prototipurile sale. Am stabilit o relație amicală cu Viktor, voiam să-l prezint antreprenorilor locali pentru a vinde produsul în Germania. De menționat că în Germania motocicletele electrice au început să domine piața, intenționam chiar să deschid un magazin. Dar, în acel moment, produsul nu era încă disponibil și respectiva idee nu a avut sorți de izbândă.
M-am concentrat asupra programului de parteneriat. Pe parcursul anilor 2016, 2017, 2018 doar distribuiam altor persoane informații despre proiect. Și în paralel, aveam un alt loc de muncă. Le-am vorbit despre SOLARGROUP diverselor persoane, cunoscuților din afacerile de rețea și nu numai, chiar și necunoscuților. Nu pot spune că cineva a manifestat vreun interes deosebit față de propunerea mea. Majoritatea persoanelor aveau propriile proiecte credibile cu un randament ridicat. Propunerea mea era respinsă, dar, întrucât aveam deja o astfel de experiență, am găsit puterea de a încerca din nou.
Așa a fost până în august 2018 când am vizitat EcoFest la Minsk. Mă străduiam de doi ani să ajung acolo. La eveniment am făcut cunoștință cu mulți parteneri germani, s-au format relații de prietenie. Iar 6 săptămâni mai târziu, aveam doi parteneri activi. Din acel moment, structura mea de parteneri a început să se formeze.
Primul obiectiv a fost să câștig 3 mii de euro pe lună. Echipa de bază s-a format timp de un an, din 2018 până în 2019. Acesta a fost punctul culminant al creșterii structurii de parteneri și a profitului meu. Contribuția mea la proiect a crescut de 15 ori. În 2020, coronavirusul a făcut ajustările sale, activitatea a înregistrat un declin, iar partenerii au început să se alăture mai rar. În momentul de față, în regiunea mea, nu-mi pot permite să trăiesc numai din acest câștig, dar este o sursă excelentă de venit suplimentar, de oportunități și perspective noi.
Am speranțe mari pentru acest proiect. În timpul participării mele, m-am bucurat de fiecare rezultat obținut. Am visat la o afacere atât de grandioasă și importantă timp de mulți ani! Deși nu sunt forța motrice a acestei construiri, îmi aduc contribuția, ceea ce mă umple de bucurie și de demnitate. Participarea la acest proiect a fost întotdeauna mai importantă pentru mine decât profitul.
Viața mea ca partener al companiei înseamnă nu numai succes, ci și angajamente. Activitatea de parteneriat m-a învățat să fiu mereu activ și receptiv: să răspund la întrebării, să rezolv probleme, să corectez erori, să explic ceea ce nu este clar și să creez prezentări pentru parteneri neavizați în materie de tehnică, făcându-le accesibile noilor investitori care doresc să plaseze fonduri într-o afacere stabilă.
Cu timpul, mi-am găsit locul meu în companie și mi-am creat propria metodă de abordare a muncii. Acest lucru nu s-a produs imediat. Fiecare om are calități care îl caracterizează, ale mele se reduceau la faptul că în orice afacere atingeam un anumit prag pe care nu eram în stare să-l depășesc. Ca și cum mi-ar fi fost teamă să devin un om de succes. Dar am depășit acest prag atunci când a apărut ideea de a promova în Germania un produs din Rusia. Am învățat să relatez povestea mea și să atrag oamenii. În această meserie, totul depinde de faptul dacă persoanele au încredere în tine sau nu.
Acum lucrez 5 ore pe zi. Mai înainte, îmi lua mai mult timp, întrucât serviciul de suport tehnic nu oferea asistență în diverse limbi și eu mă ocupam de germana.
În 2019 am devenit partener național al SOLARGROUP în Germania. Tot în acel an, la Paris, i-am cunoscut pe Gilles Weber și Birdi Gulshan Kumar. Am fost primii parteneri naționali ai companiei. Sprijinul nostru reciproc ne-a inspirat foarte mult și ne-a ținut motivați să mergem mai departe.
Încă în copilărie îmi puneam întrebarea: „De ce automobilele nu sunt dotate cu propulsie electrică?” Întotdeauna m-am gândit la faptul cât de irațional consumăm resursele. Iar astăzi pot influența această stare de lucruri. Trebuie să depunem toate eforturile pentru a implementa proiectul nostru, deoarece chestiunea sustenabilității este de o stringentă actualitate în toate industriile.
Refuzurile și eșecurile în activitatea de parteneriat mi-au arătat că răbdarea și perseverența duc la rezultatul dorit și, în cele din urmă, la succes. Dacă primești un milion așa, pur și simplu, nu va servi la nimic. Dar muncind din greu în acest scop, înveți să păstrezi și să amplifici ceea ce ai investit. Afacerile cu partenerii este o școală specială. Mai am încă multe lucruri de învățat. Câți oameni, atâtea abordări. Facem constat schimb de experiență cu partenerii noștri încercând să folosim tacticile care funcționează.
A fi reprezentant național înseamnă a-și asuma responsabilitatea pentru mulți participanți. Majoritatea oamenilor din regiune nu urmăresc permanent avansarea proiectului, vizitează site-ul o dată pe lună și se confruntă cu diverse întrebări. Sarcina reprezentantului național este de a furniza informații succinte și de a găsi rapid o soluție pentru fiecare caz în parte. Eu reprezint legătura dintre partenerii din regiunea mea și întreaga echipă SOLARGROUP. La fel ca toți partenerii naționali, trebuie să înțeleg ce este mai util pentru proiect și pentru dezvoltarea acestuia aici. Intenționez să unesc cele trei regiuni vorbitoare de limbă germană și să creez o rețea de distribuție în Germania pentru a răspândi produsele companiei.
Visez în continuare să călătoresc liber în întreaga lume și avansez spre acest obiectiv zi de zi. Aș dori să le spun tuturor celor care se alătură companiei: acționați cât mai este posibil, atât timp, cât puterile vă permit. Rămâi focalizat asupra obiectivului tău și calea ți se va deschide.