Finalizarea anticipată a finanțării proiectului este reală?

Finalizarea anticipată a finanțării proiectului este reală?

Aveți un plan de rate activat în proiectul „Motoarele lui Duyunov”? Înseamnă că vă doriți cu siguranță să vedeți biroul de tehnologie, proiectare și inginerie „Sovelmash” pus în funcțiune și să începeți să primiți dividende din activitatea acestuia.

Finalizarea construcției BTPI și predarea obiectului către comisia de stat în vederea inspecției este prevăzută pentru trimestrul al 3-lea al anului 2023. Echipa „Sovelmash” și antreprenorii fac tot posibilul pentru a finaliza lucrările de construcție la timp.

În interiorul clădirii, montarea pereților despărțitor este, practic, finalizată, spațiile de lucru sunt în curs de formare și echipamentele tehnologice se instalează. În exteriorul clădirii a fost executată o parte considerabilă din lucrări aferente racordării la rețelele de utilități.

În curând se vor efectua finisajul interior, punerea în funcțiune a rețelelor de electricitate, de alimentare cu apă și altor utilități și amenajarea spațiilor verzi. Realizarea respectivelor lucrări timp de jumătate de an este posibilă numai cu sprijinul dumneavoastră financiar.

Mai mult decât atât! Dat fiind faptul că accelerarea construcției depinde în mare parte de volumul finanțărilor, există posibilitatea de a finaliza anticipat construcția BTPI.

În acest scop, fiecare investitor care plătește rate trebuie să le ramburseze anticipat în termen de 1-3 luni. Respectivele măsuri vor fi suficiente pentru a atrage suma care va asigura finalizarea finanțării proiectului.

Rambursarea anticipată a ratelor nu numai că va accelera construcția, ci și vă va permite să obțineți cote de investiție bonus. Cu cât rambursați mai multe rate lunare într-o singură tranșă, cu atât mai mare va fi beneficiul adus proiectului și dumneavoastră.

Aflați mai multe despre opțiunea „Rambursarea anticipată” accesând acest link.

Împreună am realizat ceea ce părea imposibil. A mai rămas ultimul efort pentru a ajunge la linia de sosire a proiectului!

Faceți clic pe link pentru a rambursa anticipat ratele.

RAMBURSAȚI ANTICIPAT RATELE