Teritoriul inovatorilor: „Technopolis „Moscova” ca cea mai bună platformă pentru BTPI al „SovElMash”

Teritoriul inovatorilor: „Technopolis „Moscova” ca cea mai bună platformă pentru BTPI al „SovElMash”

Compania „SovElMash” a demarat construcția biroului de tehnologie, proiectare și inginerie pe teritoriul ZES „Technopolis „Moscova”.
În cele ce urmează vă vom informa mai detaliat despre zona economică specială, menționăm că multe companii visează să devină rezidenți ai acesteia, dar foarte puține reușesc.

Vă reamintim că compania „SovElMash” a obținut statutul de rezident al ZES „Technopolis „Moscova” în februarie 2019 trecând cu succes de o selecție riguroasă și o mulțime de verificări din partea organelor de supraveghere. Pentru construcția BTPI a fost concesionată o parcelă de teren cu o suprafață de 2,1 hectare pe platforma „Alabushevo”. Aici va fi organizată întreprinderea destinată dezvoltării unei producții inovatoare și cerute pe piață, o astfel de producție, practic, nu există în Rusia contemporană.

Zona economică specială reprezintă un spațiu în cadrul căruia statul oferă condiții extrem de prielnice pentru companii de acest gen.
Rezidenții ZES beneficiază de o serie de tratamente preferențiale.

O zonă vamală liberă
Pe teritoriul ZES este amplasat un punct vamal special pentru producția inovatoare care permite reducerea timpului necesar pentru procedurile vamale. Acesta funcționează 24 ore pe zi, fără zile de odihnă.
Întreprinderile rezidente sunt scutite de plata taxelor vamale pentru mărfuri și echipamente la scoaterea lor de pe teritoriul „Technopolis „Moscova”.

Facilități fiscale
Rezidenții ZES nu plătesc impozite pe proprietate, pe teren și transport. Pentru respectivele întreprinderi a fost redus impozitul pe venit: acesta constituie 2% până în 2028 și se va majora la 14,5% începând cu 2033. De remarcat că impozitul standard aplicat în Rusia este actualmente de 20%.

Facilități funciare
Parcela de pe teritoriul ZES este închiriată în condiții preferențiale: la 2% din valoarea sa cadastrală. Mai mult, după finalizarea construcției și darea în exploatare a obiectului un rezident poate să cumpere terenul său la un preț de 1% din valoarea cadastrală a acestuia.

Un sistem simplificat de interacțiune cu organismele de stat
Companiile care își desfășoară activitatea pe teritoriul ZES au acces la un cont personal al rezidentului datorită căruia pot să gestioneze documentația electronică, să interacționeze cu organele de stat în regim de fereastră de partajare, să realizeze o cooperare industrială cu alți rezidenți și persoane juridice.

O infrastructură dezvoltată
Pe teritoriul ZES sunt amplasate încăperi de producție și de depozitare, un centru de logistică, sisteme de alimentare necesare, o tipografie cu ciclu complet, o parcare comodă. Funcționează un sistem de intervenții rapide în cazul producerii unor accidente sau a unor situații de urgență. Este importantă, de asemenea, accesibilitatea bună a transportului la ZES, care este situată în apropierea autostrăzilor, căilor ferate și aeroporturilor capitalei.


Zona economică specială există la Zelenograd din 2006. De menționat că în perioada Uniunii Sovietice parcul științific de tip închis din această regiune a Moscovei era unul dintre principalele centre industriale ale țării. Este suficient să spunem că o jumătate din populația Zelenogradului avea studii superioare, respectivul indice fiind de circa 30% pe țară. De altfel, orașul până în prezent reprezintă un spațiu destinat dezvoltării tehnologiilor avansate. De notat că actualmente compania „SovElMash” își desfășoară activitatea, de asemenea, la Zelenograd, în spații închiriate.

„Alabushevo” este cea mai mare și promițătoare din cele cinci platforme ale zonei economice speciale „Technopolis „Moscova” cu o accesibilitate perfectă a transportului. Aceasta a fost creată de la zero, practic, în câmp, iar în prezent ocupă o suprafață de peste 142 de hectare. Aici funcționează deja 27 de companii de tehnologii avansate, sunt date în exploatare anual întreprinderi noi.

Recent, primarul Moscovei Sergey Sobyanin a aprobat proiectul actualizat de planificare a platformei „Alabushevo” conform căruia se prevede construcția altor 38 de obiecte cu destinație diversă: industriale și de producție, de comunicații și de depozitare, precum și administrative (inclusiv un hotel pentru rezidenții ZES).
Se preconizează transformarea platformei „Alabushevo” în cel mai mare oraș inovator din Moscova, care va deveni în 2030 un centru de atragere a specialiștilor înalt calificați, a investițiilor și a tehnologiilor.

Colaborarea cu ZES „Technopolis „Moscova” și sprijinul guvernamental asigură companiei „SovElMash” cele mai bune condiții pentru construcția și funcționarea biroului de tehnologie, proiectare și inginerie și demararea unei afaceri inovatoare.