Calea de la muncitor de rând la partenerul unei companii internaționale | Povestea partenerului Diego Armando Pérez Soppiz
Mă numesc Diego Armando Pérez Soppiz. Locuiesc în Uruguay, departamentul Maldonado, orașul San Carlos.
Am studii medii și nu am nicio profesie. Am fost angajat în paza clădirilor. Câștigul meu lunar era de 700 de dolari. Acești bani îmi ajungeau numai pentru plata facturilor și alimentarea familiei.
Ceea ce nu-mi plăcea la acest loc de muncă era necesitatea de a lăsa copiii singuri acasă pe toată ziua și de a mă afla departe de casă.
Din momentul în care am aflat de SOLARGROUP de la prietenul meu Néstor Ugarte din Bolivia, am început să caut informații detaliate despre proiect pe rețelele sociale și pe YouTube. M-a impresionat produsul, m-am îndrăgostit de tehnologie, de proiectul ecologic pentru salvarea planetei și pentru un viitor mai bun al oamenilor.
La companie am cunoscut persoane care împărtășesc aceleași valori, de care dintotdeauna mi-am dorit să fiu alături. Imediat am simțit dorința de a mă implica astfel încât proiectul să obțină finanțarea maximă posibilă. Impresiile împărtășite neîncetat de către echipa SOLARGROUP m-au motivat foarte mult și astfel am realizat că oamenii de aici au convingeri și idei asemănătoare și că îmi doresc să obțin succes în viitor făcând parte din respectiva echipă.
Am început să mă implic și să vorbesc despre această oportunitate de afaceri excelentă, oferită de compania financiară SOLARGROUP.
Acum doi ani și jumătate, am făcut prima mea investiție devenind apoi partenerul companiei. Am luat decizia de a deveni partener al companiei datorită transparenței proiectului, ceea ce mi-a atras atenția. Tot ceea ce se petrece în cadrul companiei și al proiectului sunt prezentate în mod deschis. O parte a angajaților SOLARGROUP participă la conferințe. Sunt nespus de fericit că am luat decizia corectă de a mă alătura proiectului realizând că acesta este proiectul pe care îl așteptam de peste 15 ani. Este un lucru extraordinar să conștientizezi faptul că un muncitor de rând poate deveni partener și investitor al unei companii internaționale.
Primul meu obiectiv a fost să le ajut oamenilor să cunoască oportunitățile unei afaceri pe care nu o întâlnești în fiecare zi, într-adevăr, astfel de oportunități nu sunt foarte răspândite printre oamenii de rând. Primul meu pas a fost prima mea investiție, după care am studiat pe cont propriu toate materialele pe care le-am avut la dispoziție pentru a crea texte proprii și a le publica rapid pe rețelele sociale.
Pot spune cu sinceritate că nu a fost dificil pentru mine să asimilez acest tip de afaceri, întrucât am fost implicat deja în alte proiecte și aveam o anumită experiență. Totuși, aveam multe lacune și trebuia să mă perfecționez, astfel m-am dezvoltat împreună cu SOLARGROUP. La fel ca și toți începătorii, la început, am comis mai multe erori, pe care le-am corectat până la urmă cu ajutorul mentorului meu.
După câteva săptămâni, am văzut primele rezultate atunci când am început să lucrez asiduu și eficient pe rețelele sociale, implicându-mă 100% pentru a progresa conform planului de marketing. Pas cu pas, am învățat să înțeleg căror oameni le pot prezinta informațiile despre oportunitățile acestui proiect incredibil.
Mulțumită sfaturilor mentorului meu și a videoclipurilor didactice pe care le-am vizionat, precum și datorită erorilor pe care le-am corectat treptat, a fost posibilă obținerea acelor rezultate pozitive care le-am atins azi și a statusului de „Master”, nu credeam că sunt capabil să mă calific.
În scurt timp, m-am dedicat plenar acestor afaceri și m-am concentrat doar asupra proiectului. Mergeam la culcare foarte târziu, spre dimineață, deoarece, fiind un proiect internațional, fusul orar al țărilor din America Latină nu coincide cu cel al altor țări. Timp de mai multe luni, mi-am făcut diverse planuri cu privire la modul în care pot atrage investitori și parteneri potențiali, astfel, eu și echipa mea am fost nevoiți să ne schimbăm de mai multe ori strategiile de marketing. M-a ajutat un pic mentorul meu, în rest, totul a depins de mine.
Mi-a fost dificil să închei tranzacții, deși utilizam videoclipuri și prezentări. Astfel, am luat decizia de a prezenta mai puține materiale și să vorbesc personal cu oamenii, motivându-i. Și am fost în măsură să schimb lucrurile. Timp îndelungat am utilizat această strategie, întrucât oamenii sunt atrași de povești de succes în care persoane și companii depun eforturi enorme pentru a-și atinge obiectivele și în acest mod obțin succes la nivel global. Respectiva strategie s-a dovedit a fi una eficientă, facilitând motivarea persoanelor pentru a investi.
M-am atașat mult de această ocupație, îmi place să lucrez pe rețelele sociale, îmi plac conferințele internaționale. Până la SOLARGROUP, am obosit să lucrez pentru alții, iar acum vreau și pot să mă concentrez asupra afacerii mele, voi deveni coproprietar al întreprinderii. Participarea la proiect și la programul de parteneriat a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o în viața mea.
Mentorul meu Néstor Ugarte a fost întotdeauna mentorul meu principal, m-a informat cu privire la ceea ce este mai important și m-a învățat multe dintre lucrurile pe care le pot face astăzi.
Văd viitorul meu la SOLARGROUP astfel: voi împărtăși neobosit cu oamenii oportunități de afaceri și voi fi în măsură să ajut majoritatea latinoamericanilor să își îmbunătățească calitatea vieții. În prezent, aceasta este cea mai mare dorință a mea.
În afaceri m-a inspirat Elena Lozada, liderul nostru latinoamerican, precum și investitorii prezenți în structura mea, acestor persoane le datorez poziția mea actuală, sunt mentorul și liderul lor.
Le sunt recunoscător echipei SOLARGROUP, partenerilor și investitorilor. Vă mulțumesc pentru sprijinul enorm pe care mi l-ați acordat astfel încât să mă pot dezvolta ca persoană și lider și, totodată, ca investitor.
Îi sunt recunoscător mentorului meu Néstor Ugarte din Bolivia pentru ajutorul constant în lucrul cu partenerii mei.
Le mulțumesc încă o dată companiei SOLARGROUP și tuturor participanților la proiect! Le sunt infinit recunoscător din prima zi și în fiecare zi.