Principalele aspecte ale construcției BTPI „Sovelmash” la etapa a 16-a: rezultatele construcției și ale finanțării

Principalele aspecte ale construcției BTPI „Sovelmash” la etapa a 16-a: rezultatele construcției și ale finanțării

Cea de-a 16-a etapă de finanțare a proiectului „Motoarele lui Duyunov” se apropie de sfârșit. Această etapă a fost decisivă pentru construcția centrului de engineering al „Sovelmash”.

De menționat că la etapa a 16-a pe șantier au fost realizate cele mai importante sarcini: de la finalizarea lucrărilor de edificare a fundației până la asamblarea structurii metalice și a acoperișului. Acest lucru a fost posibil datorită pregătirilor minuțioase efectuate la toate etapele precedente ale proiectului.

Să aruncăm o privire retrospectivă asupra modului în care a avansat procesul de construcție în timpul ultimului semestru.

  • Cea de-a 16-a etapă de finanțare a început pe 20 mai 2021. Iar pe 25 mai, pe șantierul de construcții din „Technopolis „Moscova” a avut loc ceremonia solemnă de depunere a capsulei timpului a „Sovelmash”.
  • Pe 3 iunie a fost instalată prima grindă a componentelor metalice ale clădirii, iar la mijlocul lui septembrie a fost finalizată asamblarea structurii metalice. În mai puțin de 4 luni, constructorii au asamblat complet blocul de experimentare și producție și cel de administrație și logistică, precum și spațiile de depozitare ale BTPI. Fabricarea și asamblarea structurii metalice au fost executate de subantreprenorul construcției, compania Astron.
  • În iunie a început betonarea puțurilor de lift și a scărilor interioare. Actualmente, aceste lucrări sunt în curs de finalizare.
  • În august au fost demarate lucrările de instalare a utilităților interioare și verificarea etanşeității sistemului de canalizare.
  • În august au fost finalizate lucrările de construcție a BTPI sub cota zero: a fost terminată edificarea fundației demarată la începutul lunii februarie 2021.
  • În septembrie au început lucrările de acoperiș, care au fost finalizate în cea mai mare parte.
  • În octombrie a fost terminată montarea panourilor de soclu pe toată clădirea.
  • Pe 2 noiembrie a fost demarată turnarea planșeelor intermediare din beton de la etajul al treilea. Respectivele lucrări au fost precedate de o pregătire îndelungată: poziționarea foilor profilate ale cofrajului nedemontabil, hidroizolarea acestora, așezarea și împletirea plasei metalice de armătură și a carcasei de armătură, precum și încălzirea înainte de turnarea betonului. În prezent, turnarea betonului pentru planșeele intermediare continuă, concomitent se fac pregătiri pentru efectuarea unor lucrări similare la etajul al doilea.
  • Pe 19 noiembrie a fost demarată montarea părții interioare a pereților clădirii. Existența acestor pereți despărțitori va asigura o protecție împotriva vântului, astfel clădirea va îngheța mai puțin, ceea ce va determina reducerea volumului de lucrări suplimentare necesare pentru turnarea betonului în sezonul rece. Betonul va obține mai rapid rezistența necesară, fapt ce va permite executarea viitoarelor lucrări conform graficului. Odată cu finalizarea asamblării pereților interiori și apoi a celor exteriori, se va încheia conturul de încălzire al clădirii, în așa mod va fi posibilă începerea lucrărilor de finisare la interior.

Prezentarea principalelor etape ale construcției pe luni din 2021 este disponibilă accesând linkul: https://clck.ru/ZG2B5

Vă reamintim că biroul de tehnologie, proiectare și inginerie al „Sovelmash” se construiește pe o parcelă de 2,1 hectare de pe platforma „Alabushevo” din zona economică specială „Technopolis „Moscova”. În spațiile BTPI vor fi dezvoltate motoare electrice utilizând tehnologia unică „Slavyanka” în conformitate cu nevoile clienților. Finalizarea construcției este prevăzută pentru toamna anului 2022.

O mare parte din lucrările de construcție a fost realizată, dar mai există încă multe sarcini și rezolvarea acestora necesită sprijinul investitorilor. Din cauza crizei economice globale, din cauza creșterii cursului dolarului în raport cu rubla și a creșterii drastice a prețurilor din sfera construcțiilor, suma necesară pentru finalizarea proiectului s-a majorat. Totuși, echipa „Sovelmash” fost în măsură să prevină o scumpire mai mare a proiectului în urma efectuării unor plăți în avans pentru echipamente și materiale, în special, pentru componentele metalice destinate structurii clădirii. Potrivit informațiilor furnizate de Dmitriy Duyunov, pe care le-a anunțat la conferința finală on-line, suma de care are nevoie proiectul este de aproximativ $ 60 milioane la cursul actual al dolarului.

Susțineți crearea întreprinderii unice pentru a obține în viitor dividende din o parte din profiturile acesteia. Investiți la etapa a 16-a care se încheie pe 15 decembrie, timp cât mai sunt valabile o serie de oferte avantajoase. Condițiile promoțiilor sunt disponibile accesând linkul: /user/ref/materials