Lansarea pe o nouă orbită: rezumatul anului în cadrul proiectului „Motoarele lui Duyunov”
În anul 2019 care se încheie proiectul nostru a efectuat un salt impetuos în evoluția sa!
Să trecem în revistă cele mai însemnate evenimente ale anului, datorită cărora proiectul a reușit să realizeze acest progres.
Compania „SovElMash” este rezident al zonei economice speciale „Technopolis „Moscova” S.R.L.
Semnarea oficială a actelor a avut loc la 15 februarie 2019. Compania a obținut în locație un teren pe situl „Alabushevo”.
Este cea mai importantă etapă din istoria proiectului! Statutul de rezident al ZES semnifică recunoașterea și sprijinul proiectului la nivel guvernamental, facilități fiscale și condiții de lucru speciale.
În iunie a fost semnat acordul trilateral privind construcția biroului de proiectare și inginerie de către „SovElMash”, antreprenorul general BLOCK și „Technopolis „Moscova”. Pe terenul unde va fi amplasat viitorul centru de inovații, precum și în afara acestuia au fost demarate lucrările pregătitoare destinate construcției: a fost montat gardul, a fost instalat panoul informativ, se pregătesc structurile metalice.
În anul care se încheie echipa „SovElMash” a efectuat un volum enorm de lucrări pregătitoare aferente proiectului de arhitectură și construcție, după aprobarea căruia de către expertiza de stat, pe respectivul teren, vor fi demarate nemijlocit operațiunile de construcție.
Noi realizări și dezvoltări ale „SovElMash”
Pe parcursul anului, compania și-a extins suprafețele de lucru și a mărit numărul personalului angajat, a achiziționat echipamente noi, a lansat un site propriu în limba rusă și în limbi străine - toate acestea sunt dovada unui înalt nivel de profesionalism, care a contribuit în mod substanțial la realizarea obiectivului proiectului.
Pe data de 30 august laboratorul a obținut certificatul privind atestarea de stat, ceea ce înseamnă recunoașterea oficială a rezultatelor tuturor încercărilor ulterioare efectuate pe teritoriul acestuia.
Să trecem în revistă cele mai însemnate lucrări ale colectivului de ingineri finalizate pe parcursul anului 2019.
A fost creat motorul electric din clasa de eficiență IE3 în carcasa IE1 (o mașină cu 6 poli, gabaritul 90 și 750 rotații). Nimeni în lume nu a reușit să obțină până la momentul actual un asemenea rezultat!
Motoarele modernizate cu „Slavyanka” în carcasa IE1, de asemenea, au demonstrat clasele IE3 și IE4 pe parcursul încercărilor efectuate în laborator, ceea ce reprezintă o confirmare oficială a eficienței și unicității tehnologiei lui Duyunov.
Toamna a fost perfecționat controlerul creat la „SovElMash”, datorită căruia mașinile cu motoarele lui Duyunov vor funcționa la capacitatea maximă.
În decembrie curent „SovElMash” a obținut un brevet nou pentru o invenție care se referă la o mașină asincronă convertită eficientă energetic, care denotă că această soluție reprezintă o noutate mondială absolută!
Mai mult, compania a demonstrat, încă o dată, fiabilitatea sa și legalitatea activității, trecând cu succes de auditul extern la începutul anului.
Compania SOLARGROUP a devenit cofondator al „SovElMash” cu o cotă-parte de 49,5%
Respectivul eveniment mult așteptat de investitorii proiectului a avut loc pe data de 5 iulie.
Răspândirea tehnologiei „Slavyanka” în Asia
Compania ASPP Weihai Technology a inițiat o serie de proiecte noi cu utilizarea motoarelor modernizate prin tehnologia bobinajului combinat.
Coreea de Sud a solicitat de la întreprinderea lui Viktor Arestov un lot de 10000 de motociclete electrice și scutere echipate cu motoare DA-90S și DA-100S.
În Thailanda motoarele dotate cu „Slavyanka” au trecut cu succes încercările la Universitatea din Bangkok și au obținut cea mai înaltă apreciere în comparație cu analogurile. Foarte curând tuk tuk-urile thailandeze vor fi înzestrate cu motoare modernizate. De asemenea, în Thailanda a fost lansat proiectul de transformare a ambarcațiunilor tradiționale cu motoare diesel în nave dotate cu panouri solare și motoarele electrice lui Duyunov. Prototipul unei asemenea ambarcațiuni a fost prezentat prim-ministrului Thailandei.
În India continuă lucrările de echipare a tuk tuk-urilor cu baterii solare și motoare cu bobinaj combinat.
Strategia reprezentanțelor naționale și desfășurarea conferințelor internaționale ale proiectului: pe parcursul anului au avut loc 9 conferințe!
Aproape toate conferințele au fost dedicate inaugurării reprezentanțelor naționale. Astfel, în mai puțin de un an am organizat conferințe în 7 țări: Franța, Côte d’Ivoire, Germania, Bulgaria, India, Ungaria și Vietnam.
Este revelatoare dinamica conferințelor! La prima inaugurare a reprezentanței naționale din Franța, care a avut loc pe data de 8 iunie, s-au reunit puțin peste 30 de persoane. Peste aproape 2 luni, la un eveniment similar desfășurat în Côte d’Ivoire au participat circa 250 de oaspeți. Iar la Conferința internațională de la New Delhi din noiembrie s-au întrunit aproximativ 1000 de participanți! Acest eveniment a devenit cel mai amplu din toată istoria proiectului.
Alte două mari conferințe s-au ținut pe data de 16 februarie și 21 septembrie 2019 la Moscova. Ambele au fost dedicate unor etape ale dezvoltării proiectului de o importanță majoră, fiecare întrunind circa 500 de persoane.
Rezultatele strategiei reprezentanțelor naționale au depășit toate așteptările: în ultimele luni investitorii străini au devenit foarte activi, drept consecință, fluxul de investiții străine constituie în prezent mai mult de 50% din volumul finanțărilor colectate pe parcursul întregii perioade de existență a proiectului „Motoarele lui Duyunov”.
Este revelatoare dinamica și după țări. Dacă în anul 2017 majoritatea investitorilor erau din Rusia (mai mult de 80%), atunci în 2018 se înregistrează o creștere a popularității proiectului peste hotare, ceea ce s-a reflectat în cifre (numai 57% de investitori ruși). În 2019 acestă tendință a devenit una fundamentală: conform bilanțului anual, cota noilor investitori străini în proiect a crescut până la 82%! Impresionează deosebit de mult saltul realizat de India și Vietnam: indienii au devenit lideri în ceea ce privește numărul de investitori (27,5% față de 3,3% în 2018), iar vietnamezii împart locul al doilea cu Rusia (18% față de mai puțin de 1% în 2018).
Rusia menține, deocamdată, poziția de lider pentru întreaga perioadă de existență a proiectului, dar, în prezent, numărul de investitori ruși este deja mai mic de jumătate.
Proiectul în diverse limbi
Actualmente, participanții la proiectul „Motoarele lui Duyunov” din diverse țări pot primi informații despre proiect și efectua investiții în condiții mai favorabile. Această situație se datorează faptului că serviciul suport tehnic funcționează acum și în limbile engleză, germană, franceză, vietnameză și hindi. Știrile despre proiect publicate în cabinetul personal sunt traduse în 20 de limbi!
În plus, am mărit numărul sistemelor de plăți disponibile în cabinetul personal și astfel am extins modalitățile de efectuare a investițiilor.
Toate evenimentele enumerate și eforturile echipei proiectului au contribuit la cucerirea unor noi înălțimi. Despre realizările noastre cel mai bine vorbesc cifrele.
Decembrie 2019 în comparație cu decembrie 2018:
- mai mult de 2 ori a crescut numărul de pachete de investiții vândute (26 000 față de 11 448),
- mai mult de 1,5 ori a crescut numărul utilizatorilor înregistrați în proiect (219 000 față de 132 573),
- numărul de investitori a crescut de 2,5 ori (22 000 față de 9 414).
Evenimentele cheie care au avut loc în 2019 demonstrează tendințele favorabile principale ale anului în proiect.
- Recunoașterea forței și a perspectivei proiectului la nivel guvernamental în Rusia, fapt reflectat în acordarea statutului de rezident al zonei economice speciale și demarării construcției centrului de inovații.
- Dezvoltarea dinamică a proiectului la nivel mondial, grație abnegației și profesionalismului partenerilor naționali.
Perfecționarea metodelor de producție și încercare a motoarelor la „SovElMash”.
Obiectivul principal pentru anul viitor este, desigur, finalizarea finanțării proiectului. Echipa „Motoarelor lui Duyunov” își propune o serie de sarcini, realizarea cărora deja a început: construcția centrului de inovații, deschiderea unor reprezentanțe naționale noi, dezvoltarea colaborării cu partenerii din India și China ș. altele.
Aducem mulțumiri investitorilor și partenerilor pentru susținerea proiectului „Motoarele lui Duyunov” și pentru încrederea acordată! Toate aceste realizări sunt și ale dumneavoastră, numai colaborând împreună a fost posibilă obținerea lor.
Sperăm ca în Noul An să continuăm în același spirit în vederea realizării obiectivului comun!