Tehnologia lui Duyunov și compania Hanergy Glory: împreună vom schimba lumea
Anul 2019 a constituit pentru proiectul „Motoarele lui Duyunov” o perioadă în care a cunoscut un nou nivel de recunoaștere pe plan internațional. Unul dintre indicatorii acestui fapt: eficiența tehnologiei lui Duyunov este recunoscută de cea mai mare corporație de talie mondială din domeniul energiei curate.
Hanergy Holding Group Ltd. este o companie fondată în anul 1994 în China, având în prezent filiale în toată lumea. Misiunea întreprinderii este să schimbe lumea cu ajutorul energiei curate.
Principalele direcții de activitate ale companiei cuprind hidroenergia, energia eoliană și cea solară. Hanergy Glory este lider mondial în domeniul proiectării și fabricării panourilor solare cu celule cu strat subțire și a mijloacelor de transport dotate cu acestea.
Tehnologia celulelor cu strat subțire permite crearea celor mai flexibile și lejere baterii solare de diverse forme și culori, care pot fi utilizate inclusiv la o iluminare slabă. Panourile sunt folosite în viața de zi cu zi, în agricultură, electrotehnică, aparate de zbor nepilotate și, desigur, în transportul auto.
Pe parcursul ultimilor ani, Hanergy Glory s-a ocupat de proiectarea mijloacelor de transport echipate cu motoare electrice și panouri solare. Motoul companiei este „Never Plug-in”, ceea ce înseamnă că întreprinderea caută soluții durabile, care ar permite descărcarea cât mai lentă a bateriei. Datorită mijloacelor de transport de acest gen, pot fi soluționate probleme globale: economisirea energiei, îmbunătățirea calității aerului din orașele mari.
Conform spuselor directorului general al Hanergy Glory doctorul Lu Tao, „Never Plug-in” este posibil numai atunci când bateriile solare funcționează în cuplu cu motoare electrice de o înaltă eficiență.
Soluția căutată de corporație a fost identificată în tehnologia motoarelor electrice cu bobinaj combinat „Slavyanka”. În anul 2019 a fost demarată o colaborare intensă între Hanergy Glory și întreprinderea ASPP Weihai, care deține o licență pentru utilizarea tehnologiei lui Duyunov. Motorul DA-100SL modernizat prin Tehnologia „Slavyanka” la ASPP Weihai a fost instalat pe o mașină de golf. Mașina de golf solară renovată a înregistrat o viteză de 45 km/h în loc de 23 km/h declarată în dotarea standard. Și ceea ce este mai important, timpul de funcționare fără reîncărcare a constituit o perioadă record de 79 de zile, parcurgând 20-25 km zilnic!
În toamna anului 2019 Hanergy Glory și ASPP Weihai au lansat încă două proiecte de colaborare, despre care am scris anterior. Unul dintre acestea își fixează obiectivul să creeze un tuk tuk solar. Iar în cadrul celuilalt, ambarcațiunea tradițională thailandeză cu motor diesel a fost modernizată cu panouri solare și motorul electric al lui Duyunov, fiind prezentată ulterior prim-ministrului Thailandei. Pentru mai multe detalii și pentru a viziona imaginea ambarcațiunii, accesați link-ul: /news/posts/lodku-s-motorom-duyunova-prodemonstrirovali-premer-ministru-tailanda-1010
Managerul ASPP Weihai Viktor Arestov consideră că colaborarea cu compania Hanergy Glory reprezintă un indicator al recunoașterii tehnologiei la cel mai înalt nivel, inclusiv cel guvernamental.
Cele afirmate de Arestov sunt susținute și de către doctorul Lu Tao. Directorul general al Hanergy Glory a fost prezent în persoană la conferința proiectului „Motoarele lui Duyunov” care s-a ținut în Vietnam și a vorbit despre obiectivele și perspectivele utilizării tehnologiei „Slavyanka” în cadrul proiectelor companiei sale. Interviul cu Lu Tao poate fi vizionat la link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=EeE3JRhaJT4 (începând cu 03:00). Lu Tao a evidențiat că întreprinderea sa își propune să unească tehnologiile revoluționare în vederea realizării misiunii globale de a proteja mediul și a transforma lumea într-un loc mai bun. Ați remarcat, desigur, că aceste obiective și misiunea proiectului „Motoarele lui Duyunov” sunt foarte aproape!
Pentru proiectul nostru și pentru compania „SovElMash” cele menționate mai sus reprezintă o mare valoare, întrucât demonstrează întregii lumi capabilitatea tehnologiei „Slavyanka”. Viitorii parteneri ai „SovElMash” notează rezultatele obținute datorită folosirii motoarelor modernizate prin tehnologia bobinajului combinat. Motoarele care vor fi dezvoltate nemijlocit în cadrul centrului de inovații al „SovElMash” vor funcționa și mai eficient!