„Nu-mi venea să cred că am câștigat, deoarece aveam doar trei cupoane”, un investitor din Bulgaria ne-a împărtășit emoțiile cu privire la victoria obținută la loterie
Continuăm relatarea despre principalii norocoși ai primăverii anului 2023, câștigătorii loteriei SOLARGROUP.
În Bulgaria, super premiul promoției din aprilie — o călătorie la „Sovelmash” și 200 000 de cote de investiție — i-a revenit investitorului și partenerului Danail Serev.
Participarea lui Danail la proiect este călduros susținută de familia sa. Acesta din urmă a aflat despre loterie de la fratele său, care a participat la o întâlnire de prezentare a proiectului din orașul Stara Zagora. Danail a aflat despre victoria sa tot de la fratele său. În primul rând, a împărtășit bucuria mamei, căreia încă nu-i vine să creadă că fiul său este atât de norocos.
„Scopul meu nu a fost să câștig. Loteria a fost pentru mine doar o motivație în plus să continui să investesc. La început, nu-mi venea să cred că am câștigat, deoarece aveam doar trei cupoane pentru extragere. S-a întâmplat în trecut să găsesc bani pe stradă, dar nu am câștigat niciodată un premiu atât de important. Acum, însă, am câștigat, ceea ce confirmă faptul că proiectul mă încarcă cu energie pozitivă!”
Danail Serev a început să investească în proiect în 2019 „fără niciun dubiu”, aflând despre acesta de la un alt investitor și prieten de-al său. Câștigătorul a mărturisit că ideea i-a plăcut de la bun început: „ Consider că proiectul este inovator, creativ și unic. Îl recomand persoanelor interesate de mecanică, automobile, motociclete, biciclete, precum și persoanelor care au o perspectivă pozitivă asupra viitorului”.
Vă reamintim că în aprilie am demarat o promoție pentru investitorii dintr-o serie de țări, promoție care ne-a permis să accelerăm finanțarea proiectului. Felicităm încă o dată câștigătorul și îi mulțumim lui și tuturor participanților la loterie pentru sprijinul activ acordat proiectului, care este foarte important acum pentru finalizarea cu succes a construcției BTPI „Sovelmash”!