Cum tehnologiile ecologice ameliorează viața oamenilor
Secolul al XXI-lea a adus omenirii nu numai descoperiri noi, dar și provocări. Volumul în creștere al producției industriale sporește accesibilitatea locuitorilor planetei la bunuri și servicii, dar, totodată, mărește cantitatea de emisii nocive în atmosferă și accelerează schimbările climatice.
Liderii țărilor avansate au conștientizat efectele dăunătoare asupra mediului ale dezvoltării industriale și implementează în regim de urgență soluții inovatoare în domeniul eficienței energetice și al tehnologiilor verzi.
Situația climatică extremă de pe planetă a condiționat schimbările globale care s-au produs în lume:
- În ultimii 3 ani volumul de investiții în proiecte ce vizează protecția mediului înconjurător a crescut cu 34%, aceste date sunt anunțate de compania Business Green. În plus, la nivel mondial, este în continuă creștere numărul agenților economici industriali care implementează în activitatea lor standardele ecologice.
- Numărul de autobuze electrice care circulă zilnic pe traseele din China a depășit 300 mii de exemplare! Guvernul Imperiului Ceresc a revoluționat sfera transportului public, lansând o nouă tendință globală. Deși prețul de cumpărare al transportului electric este mai înalt ca cel al transportului diesel, în procesul de exploatare a autobuzelor electrice se evidențiază o economisire substanțială cu o absență totala a emisiilor nocive în atmosferă, soluționând cu succes problema poluării aerului din metropolele contemporane.
- Gospodăria casnică din SUA trece în masă la utilizarea iluminatului cu LED eficient energetic. Potrivit previziunilor experților, cota de piață a acestui tip de iluminat va ajunge către 2030 la 84%, iar țara va economisi 40% din cantitatea de energie electrică consumată la momentul actual. Prin urmare, va reduce simțitor impactul negativ al electricității asupra mediul înconjurător.
- Energia eoliană în Scoția a devenit pentru prima dată mai ieftină decât gazul. Turbinele eoliene locale au produs în prima jumătate a anului 2019 o cantitate de energie de două ori mai mare decât necesarul pentru consumul intern. Costul acesteia s-a redus cu 31% în comparație cu prețul stabilit în anul 2017 și a constituit 40 de lire sterline pentru un megawatt-oră (MWh). O alternativă excelentă pentru stațiunile pe gaz și cele electrice neecologice!
- În Ucraina a fost inventat procedeul de fabricare a hârtiei din frunzele căzătoare. Soluția inovatoare a obținut marele premiu la concursul inventatorilor din SUA, iar peste 2 ani a fost produs primul lot de hârtie ecologică. Calculele au arătat că cantitatea de frunze căzătoare colectate dintr-o singură regiune din Ucraina este suficientă pentru obținerea unei rezerve anuale de carton pentru toată țara. Procesul de tratare a materiei prime are loc la o temperatură de 40°C și, drept consecință, nu generează emisii nocive în atmosferă.
Dezvoltarea și implementarea pe scară largă a tehnologiilor verzi conduce la ameliorarea stării ecologice și, prin urmare, a calității vieții a miliarde de oameni. Acesta este motivul pentru care misiunea companiei SOLARGROUP a devenit sprijinul proiectelor inovatoare care pun accentul pe reducerea efectelor negative ale activității industriale a omului, implementarea unor invenții rezonabile și eficiente energetic pentru conservarea florei și a faunei pe Pământ.
Dacă sunteți la unison cu obiectivele noastre, alăturați-vă programului de parteneriat al SOLARGROUP și începeți să câștigați bani din cea mai ecologică și mai nobilă afacere din lume!
Ca să nu ratați anunțurile referitoare la noile noastre proiecte, deveniți parte a comunităților companiei pe rețelele sociale și înregistrați-vă în cabinetul personal la adresa reg.solargroup.pro! Distribuiți prietenilor și abonaților această știre, astfel încât și să fie la curent cu tendințele companiei!