Cum să atingi excelența pornind de la zero | Povestea partenerului Savvana Sreedhararao
Mă numesc Savvana Sreedhararao. Locuiesc în India, orașul Srikakulam, statul Andhra Pradesh.
Am obținut diploma în Manager de marketing pe Internet. M-am ocupat de agricultură, iar prin cumul, de marketing on-line. Banii câștigați îmi ajungeau pentru cheltuieli casnice și pentru familie.
Compania SOLARGROUP a fost fondată în 2017, iar eu m-am alăturat acesteia în 2018, atunci când prietenul meu Sailendra Kumar Rajak mi-a prezentat proiectul. M-a impresionat tehnologia și oportunitatea de a combate poluarea mediului. În această companie mi-am întâlnit prietenii și camarazii!
Am început să mă implic treptat, împreună cu alții am organizat întâlniri, de exemplu, în orașul Kadapa din statul meu Andhra Pradesh, în Chennai, Delhi, Ahmedabad (statul Gujarat), în Udaipur (statul Rajasthan). Aici am început de la zero venit, am muncit asiduu și am obținut rezultate. Pas cu pas, am atins toate statusurile planului de marketing al SOLARGROUP. De aproape doi ani dețin statusul de „Profesionist”. Echipa mea m-a susținut mereu. Mă concentrez și acum asupra obiectivului pe care mi l-am propus la început: să ajung cu proiectul până la etapa finală.
Munca mea constă în atribuțiile de a gestiona afacerile cu partenerii, de a desfășura activitatea de marketing, de a sprijini, prin promovarea informațiilor, fiecare etapă de dezvoltare a companiei. Echipa mea numără aproape 5 000 de persoane, am venituri mari, structura mea include reprezentanți din alte țări.
Îmi place să promovez această companie, îmi place programul de parteneriat al SOLARGROUP.
În prezent, am un program de lucru confortabil. Sunt bucuros că viziunea mea cu privire la afaceri coincide cu viziunea companiei. Din prima zi urmăresc modul în care compania își gestionează afacerile. Urmăresc de 4 ani. Compania își îndeplinește toate promisiunile. Totul decurge perfect și în concordanță cu planul. Făcând o comparație cu alte companii, observ că aici totul este organizat în mod transparent. Actualmente, este cea mai bună afacere on-line. Am participat în trecut la unele proiecte pe internet și pot să compar. Nicăieri nu există condiții atât de bune ca la SOLARGROUP. Nicăieri nu se poate obține venituri așa de mari în programul de parteneriat ca aici. Și sunt gata să repet: astăzi, SOLARGROUP este cea mai bună.
Consider că am obținut succes în domeniul marketingului datorită oportunității de a munci de la distanță. Este un format popular și conform stilului meu. Promovarea pe rețelele de socializare este un instrument eficient. Am progresat mult în afacerile on-line datorită faptului că SOLARGROUP oferă cele mai bune oportunități din lume în acest sens. Și deschide aceste oportunități tuturor!
Sunt un individualist, pentru mine este important să fiu independent în muncă. Studiez singur tot ceea ce este necesar, fără ajutorul mentorului. Intenționez să consolidez parteneriatul meu cu SOLARGROUP în toate domeniile.
Aș vrea să le spun celor care acum își încep cariera ca partener că au ales cea mai bună companie de dezvoltare a tehnologiilor și a afacerilor on-line și cea mai bună platformă pentru venituri.
Aici sunt mulțumit de toate. Am fost fericit atunci când mi s-a oferit ocazia să iau cuvântul la întâlniri on-line și off-line.
Mulțumesc pentru SOLARGROUP! Sunt încântat să fiu cu voi.