Rezumatul săptămânii în cadrul proiectului „Motoarele lui Duyunov”
Cu ce se ocupă acum compania „SovElMash”?
Ce i-a bucurat pe investitorii proiectului din diverse țări? Facem un rezumat al ultimelor șapte zile.
Echipa „SovElMash” își desfășoară în continuare activitățile de rutină, dar la fel de importante pentru implementarea proiectului. Se efectuează încercările planificate ale motoarelor utilizând capacitățile laboratorului de la Zelenograd. Continuă pregătirea cererilor de brevet ce invenție în conformitate cu sistemul PCT. Este un sistem internațional de brevete recunoscut de majoritatea țărilor din lume.
Atât colectivul „SovElMash”, cât și investitorii sunt în așteptarea rezultatelor expertizei de stat a proiectului centrului de engineering. Vă amintim că cererea de efectuare a expertizei de stat a fost depusă la 31 decembrie 2019. Însă, din motive care nu depind de „SovElMash”, proiectul a fost returnat în vederea perfecționării. Colaboratorii companiei au introdus operativ modificările necesare și la 31 ianuarie 2020 proiectul a fost din nou trimis pentru verificare. Conform legii, expertiza de stat se realizează în decurs de 45 de zile lucrătoare.
După evaluarea pozitivă a comisiei și aprobarea bugetului, „SovElMash” va obține nu numai „undă verde” pentru demararea construcției, ci și decizia privind realizarea unor centre de inovații similare pe alte situri.
Spre regret, întârzieri neprevăzute în ceea ce privește termenele sunt de neevitat la implementarea unui proiect de o asemenea anvergură. Din aceste considerente îi invităm pe investitori și parteneri să dea dovadă de înțelegere. Așteptarea poate fi utilizată eficient, de exemplu, participând la pregătirea capsulei timpului, care va fi amplasată alături de centrul de inovații al „SovElMash” după executarea principalelor lucrări de terasament. Se preconizează ca deasupra capsulei să fie instalată o mică placă arhitecturală cu logo-ul și denumirea obiectului de construcție. Fiecare investitor poate să scrie un mesaj, care va fi depozitat în capsula timpului. Mai multe detalii referitoare la această acțiune pot fi aflate accesând link-ul: /news/posts/kapsula-vremeni-zakrepi-svoe-imya-v-istorii-sovelmas-849
Începând cu această săptămână participanții proiectului din toată lumea pot să investească mult mai ușor! Acest lucru se datorează faptului că am reușit să extindem lista țărilor care pot utiliza serviciile COOLPAY.
În prezent locuitorii oricărei țări, inclusiv, de exemplu, cetățenii țărilor din America Latină, pot alimenta cabinetul personal cu cardurile Visa/MasterCard!
Săptămâna trecută proiectul „Motoarele lui Duyunov” a continuat să descopere Africa. A doua reprezentanță națională de pe continent a fost inaugurată recent, pe data de 8 februarie, la Senegal. În zilele ce urmează vă vom aduce la cunoștință neapărat informații detaliate despre eveniment. Între timp, elaborăm materiale noi, continuăm să partajăm cu dumneavoastră impresiile de la Conferința internațională din Croația care a avut loc de curând. Vă amintim că recenziile participanților și cele mai emoționante momente ale evenimentului le puteți viziona în videoclipul publicat la https://youtu.be/r71y2J8OnJc și fotoreportajul despre eveniment la https://vk.com/album-108587771_270336488 .
Vă mulțumim că ați rămas cu proiectul „Motoarele lui Duyunov”!