Rezumatul săptămânal al proiectului „Motoarele lui Duyunov”

Rezumatul săptămânal al proiectului „Motoarele lui Duyunov”

Noua etapă de finanțare

Săptămâna aceasta, a fost anunțat că pe 1 ianuarie proiectul „Motoarele lui Duyunov” va trece la cea de-a 18 etapă de finanțare din cele 20 prevăzute. Am rezumat rezultatele preliminare ale etapei 17-a, care sunt disponibile accesând acest link.

Odată cu trecerea la noua etapă se vor micșora reducerile la cotele de investiții, prin urmare, este mai avantajos să investiți în proiect în etapa actuală, până pe 31 decembrie, inclusiv.

Construcția BTPI „Sovelmash”


• Au continuat lucrările de instalare a rețelelor de utilități: pregătirea șanțului pentru conducta termică, formarea puțului.

• În interiorul clădirii, în spațiile destinate depozitului și în mezaninele de la nivelul al doilea a continuat montarea pereților despărțitori. Au fost instalate carcasele metalice în care au fost asamblate panouri de perete. Pereții s-au ridicat văzând cu ochii. Foarte curând vă vom demonstra cum s-a schimbat spațiul interior al clădirii.

Oferte noi pentru investitori

În ajunul trecerii la noua etapă și al Anului Nou, am lansat câteva oferte avantajoase pentru dumneavoastră.

• Loteria de Anul nou. Pe 10 ianuarie vom extrage pachete de investiții cu reducerea aplicată în etapa a 17-a: 1 pachet de 15 000 $ și 10 pachete de 1 000 $ fiecare. Pentru a participa la extragere, investiți în perioada cuprinsă între 8 și 31 decembrie. Ori de câte ori suma plăților dumneavoastră va atinge 250 $, veți primi 1 cupon. Pentru mai multe informații faceți clic pe acest link.

• Condițiile noi ale opțiunii „Cadou pentru un prieten”. Acum pentru fiecare prieten invitat veți primi 5 $ în contul de partener. Prietenului dumneavoastră îi vom dărui 25 $ în contul principal din cabinetul personal, acești bani îi va putea investi în proiect. Explicați-i prietenului că pentru a primi cadoul trebuie să-și activeze contul, să efectueze verificarea și să investească. Condițiile detaliate sunt disponibile accesând acest link.

În următoarele zile vom lansa o altă promoție foarte așteptată de mulți investitori. Urmăriți cu atenție știrile noastre!