Ce înseamnă sustenabilitate

Ce înseamnă sustenabilitate

Sustenabilitatea este numită noua paradigmă a afacerilor.
 
 Atunci când despre sustenabilitate și dezvoltarea durabilă se vorbește la scară globală, de exemplu o oarecare entitate adoptă o agendă pe o anumită perioadă, respectiva agendă include întotdeauna o orientare spre afaceri. De regulă, agenda globală a dezvoltării durabile conține trei momente esențiale: protecția mediului, respectarea egalității, combaterea sărăciei. Aceste trei obiective luate împreună nu pot fi obținute fără implicarea mediului de afaceri.
 
 Obiectivele de dezvoltare durabile (ODD) trebuie luate în considerare nu numai la nivel global. La nivel local, de exemplu, în cadrul unei companii sau în procesul de creare și lansare a unei întreprinderi, aceste obiective, de asemenea, sunt specificate. Apoi urmează planificarea acțiunilor care vor fi întreprinse în vederea atingerii respectivelor obiective. Acesta este întotdeauna un plan pe termen lung, care urmează să fie implementat într-un mod consecvent.
 
 Iar la etapa de planificare, se efectuează diverse tipuri de analize, pentru evaluarea sustenabilității în perspectivă a afacerii sau a întreprinderii. Unul dintre aceste tipuri este analiza diacronică.
 
 Analiza diacronică (sau prognoza) este un lucru foarte interesant, verifică sustenabilitatea afacerilor în situații de criză. Ce va releva:
 
  •  Ce situații nedorite pot avea loc și care este efectul acestora?
  •  Ce trebuie încadrat în categoria factorilor de risc?
  •  Cum pot fi prevenite situațiile nedorite, adică asigurarea în prealabil a siguranței afacerii?
 
 Desigur, prevederea tuturor acestor factori nu este posibilă, viața este plină de surprize. Totuși, sunt întrebări utile și este de dorit ca orice persoană care lansează sau dezvoltă o afacere să găsească răspunsurile necesare.
 
 Pentru a atinge o sustenabilitate maximă, în diverse domenii se pune accentul pe inovații, grijă față de mediul înconjurător și față de îmbunătățirea condițiilor de muncă. O întreprindere care a întrunit toate cele trei măsuri și se află la un nivel înalt, merită felicitări. Indiferent ce s-ar întâmpla, această întreprindere va avea o dezvoltare durabilă.
 
 În prezent, când sustenabilitatea și siguranța au un preț destul de înalt, participarea la asemenea afaceri înseamnă a beneficia de o deplină protecție sub toate aspectele.
 
 Nimic nu consolidează poziția afacerii și a unei persoane în cadrul afaceri decât conștientizarea importanței acesteia pentru planetă și pentru mii de persoane din întreaga lume unite de ideea de a îmbunătăți calitatea vieții, de a face viața mai confortabilă și mai sigură.