Un trader de 15 ani a câștigat 800 mii de dolari în jumătate de an
Tranzacțiile cu acțiuni pot să aducă profit unui trader de orice vârstă, această teoremă a fost demonstrată de Jonathan Lebed de 15 ani din statul New Jersey, SUA.
Interesul lui Jonathan pentru trading i-a fost trezit de către tatăl său, care din când în când juca la bursă și viziona adesea știri financiare. Micuțul Lebed, la o vârstă timpurie, a început să citească articole pe site-uri financiare și să participe la discuții pe forumuri de profil. Drept urmare, la numai vârsta de 12 ani, băiatul a început să tranzacționeze activ acțiuni, cumpărând titluri de valoare ale America Online cu cei 8 000 $ pe care i-a dăruit tatăl său.
Tatăl considera că respectivele acțiuni ale începătorului trader sunt fără nicio perspectivă, prezicând ieftinirea acestora de la 25 $ la „doi cenți”, dar, deja peste două săptămâni de la achiziția lor, prețul titlurilor s-a ridicat la 30 $ și Lebed le-a vândut obținând un profit bun. În următorii 1,5 ani Jonathan a mai câștigat 20 000 $, adăugându-i la capitalul său inițial și astfel băiatul a obținut stima și încrederea tatălui. Tot în acea perioadă, adolescentul a luat parte la un concurs al tinerilor traderi organizat de CNBC, ocupând locul al patrulea în cadrul echipei și chiar a fost transmis la TV.
Respectiva poveste nu se referă doar la jocul la bursă: întreprinzătorul Jonathan a conștientizat la o vârstă timpurie importanța informațiilor pe piața financiară și drept consecință, a creat un site, și anume stock-dogs.com, despre acțiuni de lichiditate scăzută. Acolo Lebed posta articole manipulatoare scrise de el, care, prin sugestiile sale, duceau la ridicarea prețului acțiunilor cumpărate de băiat. Este inutil să precizăm că, înainte de publicarea articolelor, tânărul achiziționa titluri de valoare pe care intenționa să le promoveze, iar când prețul lor atingea nivelul maxim, le vindea, lăsându-i pe cumpărători în posesia unor acțiuni de o lichiditate scăzută.
Tranzacțiile reușite ale lui Lebed au atras și atenția Comisiei pentru Valori Mobiliare și Burse de Valori din SUA (SEC). Băiatul a fost invitat împreună cu mama sa la o discuție care a durat de la ora 10 până la ora 18. Drept rezultat, Jonathan a reușit să-i convingă pe anchetatori că acțiunile sale nu constituie o crimă și că este doar un adolescent lipsit de recunoștință. De altfel, acasă Lebed a fost pedepsit: mama, supărată, a închis contul său pe bursă.
Să iasă din această situație imposibilă i-a ajutat tatăl: fiind foarte inspirat de succesul feciorului, Greg Lebed, în secret față de soție, i-a creat un cont pe numele său și în toamna lui 1999 Jonathan a luat-o de la capăt. Pentru restartare el a ales o nouă strategie. Acum Jonathan cumpăra cele mai ieftine acțiuni și prin intermediul a sute de profiluri false pe E-Trade și Yahoo genera o opinie precum că respectivele titluri de valoare se vor scumpi în curând. Cât ar fi de straniu, strategia funcționa excelent și prețurile acțiunilor creșteau rapid. În 24 de ore Jonathan reușea să le vândă cu un profit consistent de până la 74 000 $ pentru cea mai bună tranzacție.
Pentru a organiza tot procesul, Lebed se trezea la 5 dimineața ca până la școală să posteze până la 200 de publicații false pe Yahoo Finance. În postările sale Jonathan imita cu abilitate diverse stiluri, de la profesional și analitic la emoțional și plin de entuziasm. În era dotcom-ului, mulți traderi dădeau crezare informațiilor publicate de Jonathan, cumpărând titluri de valoare recomandate de acesta din urmă. În numai 6 luni, adolescentul a reușit să acumuleze 800 000 $, dar deja în februarie 2000 au început să apară noi probleme cu SEC.
Aflând că Lebed junior iarăși manipulează informații pe piața bursieră, pe numele acestuia a fost pornită o urmărire penală. Băiatul, însă, nu s-a pierdut cu firea: a respins toate acuzațiile și a organizat o campanie on-line în apărarea sa. Cuvintele lui Jonathan cu privire la faptul că crede sincer că prețul unor acțiuni va crește erau citate de mass-media, inclusiv de New York Times Magazine în 2001. Drept urmare, până la judecată nu s-a ajuns: Jonathan a fost nevoit să întoarcă 285 000 $ referitor la 27 de manipulări demonstrate, iar restul sumei a rămas pe contul tatălui său. În plus, tânărul a fost nevoit să promită că nu va mai comite fraude pe bursă. Jonathan a fost primul adolescent acuzat de asemenea înșelătorii.
Acum Jonathan are 36 de ani, ocupă o poziție de analist financiar, se ocupă cu tradingul și oferă consultații financiare. De exemplu, în 2008 tânărul recomanda să fie luate în considerare acțiunile companiei Gulf Resources specializată în servicii de informații și exploatarea zăcămintelor din Africa. În perioada dintre decembrie 2008 și ianuarie 2010 prețul respectivelor acțiuni a crescut cu 1 500%.