Lansăm Clubul de parteneri al SOLARGROUP: ești cu noi?

Lansăm Clubul de parteneri al SOLARGROUP: ești cu noi?

În decurs de o lună, de la 29 iunie și până la 29 iulie, mulți dintre partenerii companiei SOLARGROUP au lucrat cu o tenacitate deosebită ca să intre în comunitatea celor mai buni. Au îndeplinit condițiile de calificare aferente Clubului de parteneri acele persoane care au atras în proiect un volum suficient de investiții și au investit personal, cel puțin, 10% din propriul câștig din rețeaua de parteneri.

Felicitări celor mai de succes parteneri ai SOLARGROUP!
Acum, respectivii parteneri pot beneficia de toate privilegiile destinate membrilor clubului: facilități financiare, un program de instruire exclusiv și călătorii în grup.

Chiar în august membrii Clubului de parteneri vor participa la o întâlnire mastermind de grup cu top partenerul companiei Aleksander Manzhula.
În septembrie pentru participanții Clubului am programat:
- o întâlnire mastermind cu Gilles Weber, partener național al SOLARGROUP în Franța, Côte d'Ivoire, Senegal și Benin;
- o odihnă activă în grup la Soci.

Doriți să deveniți membru al Clubului de parteneri al SOLARGROUP?
În acest scop, pe parcursul lunilor august, septembrie și octombrie urmează să îndepliniți condițiile de calificare, după care vă veți alătura la Club pentru 3 luni: noiembrie, decembrie și ianuarie.
Consultați condițiile de aderare la Club accesând link-ul: https://vk.com/solargroup.team?w=wall-107424191_4466

Fiind înconjurați de parteneri de succes, vă veți ridica nivelul de profesionalism și drept consecință, și nivelul de venituri. Îi așteptăm în Clubul de parteneri pe toți cei care își propun obiective ambițioase și sunt pregătiți să le atingă!