A treia reprezentanță națională a proiectului „Motoarele lui Duyunov” a fost deschisă la Hamburg pe data de 7 septembrie

A treia reprezentanță națională a proiectului „Motoarele lui Duyunov” a fost deschisă la Hamburg pe data de 7 septembrie

În Germania a fost deschisă o reprezentanță națională a proiectului „Motoarele lui Duyunov”. A doua în Europa și a treia în lume.

Tot pe data de 7 septembrie, la Hamburg s-a desfășurat o conferință dedicată acestui eveniment, la care au participat circa 50 de persoane. Printre participanți erau nu numai investitorii germani ai proiectului, ci și participanții acestuia, precum și persoane interesate din diverse țări, de asemenea majoritatea partenerilor naționali, actuali și viitori.

Conform impresiilor participanților la conferință, o valoare deosebită a avut-o comunicarea cu liderii proiectului. Pentru prima dată, prin videoconferință, la eveniment a participat dezvoltatorul tehnologiei bobinajului combinat Dmitriy Duyunov, care a vorbit despre cum a început cunoștința sa cu tehnologia „Slavyanka” și care sunt perspectivele utilizării acesteia.

Liderul companiei SOLARGROUP Sergey Semenov, șeful departamentului de dezvoltare a rețelei de parteneri Pavel Shadskiy și curatorul direcției relații cu publicul Pavel Filippov au vorbit despre istoria și succesele startup-ului, precum și despre tehnologia „Slavyanka”, care se află la temelia acestuia. Ei au relatat despre noutățile și planurile de dezvoltare ale proiectului, de asemenea despre posibilitățile unui câștig prin intermediul investirii și participării la programul de parteneriat.

Partenerul național în Germania Johann Butschbach și-a exprimat convingerea că proiectul are în țara sa mari perspective. Pe bună dreptate, Germania se află printre primele șase țări după numărul de persoane care au investit în startup.

Tot prin videoconferință, la eveniment s-a conectat partenerul proiectului Viktor Arestov, conducătorul ASPP Weihai, întreprindere titulară a unei licențe de la „AS3333PP”. A suscitat o reacție puternică din partea auditoriului povestirea sa despre creșterea popularității tehnologiei „Slavyanka” în țările asiatice și în Europa și diversitatea domeniilor de utilizare a acesteia!

Participanții la întâlnire au avut ocazia să vadă prototipurile motoarelor lui Duyunov DA-90S și DA-100S, să se familiarizeze cu documentația companiei: brevete, protocoalele încercărilor asupra echipamentelor, să facă cunoștință și să comunice cu persoane cu idealuri asemănătoare.

Conferința a oferit participanților impulsuri spre o participare ulterioară activă în proiectul „Motoarele lui Duyunov”.
Vizionați în albumul foto al grupului cum s-a desfășurat conferința accesând link-ul: https://vk.com/album-108587771_266682942

Echipa „Motoarele lui Duyunov” preconizează o continuă extindere a geografiei proiectului. Este rândul Bulgariei. Astfel, pe data de 28 septembrie la Sofia se va ține conferința dedicată deschiderii reprezentanței naționale.