Parteneri din India au purtat negocieri la „SovElMash”
Pe mulți investitori ai proiectului „Motoarele lui Duyunov” îi interesează dacă există clienți pentru motoarele realizate utilizând tehnologia bobinajului combinat. Răspundem: da, doritori sunt mulți, avem și acorduri. Totuși, „SovElMash” nu poate divulga informații referitoare la negocieri, întrucât a semnat contractul de confidențialitate.
Prin urmare, vom vorbi despre ceea ce este cunoscut.
Pe data de 4 septembrie președintele Rusiei și primul ministru al Indiei au avut o întrevedere la Vladivostok în cadrul Forumului Economic al Estului. Și tot pe data de 4 septembrie la „SovElMash” au sosit parteneri din India în vederea unor negocieri privind o eventuală colaborare și construcția de motoare electrice folosind tehnologia „Slavyanka”.
Oaspeții din India au avut o întâlnire de lucru cu Dmitriy și Evgeniy Duyunov, au vizitat laboratorul „SovElMash”, de asemenea, au testat exponatul bicicleta electrică înzestrată cu motor montat în roată cu gabaritul 318.
India este al treilea stat din lume după nivelul de dezvoltare a economiei cu tehnologii avansate. Guvernul acestui stat a anunțat trecerea totală la motoare electrice până în anul 2030.
Drept consecință, interesul Indiei față de tehnologia „Slavyanka” și proiectul „Motoarele lui Duyunov” este pe deplin previzibil. Țara se plasează pe locul trei în ceea ce privește numărul de investitori după Rusia și Indonezia. În următoarele luni, se preconizează deschiderea unei reprezentanțe naționale a proiectului în India.
Participați și dumneavoastră la unul dintre cele mai mari startup-uri rusești! Grăbiți-vă să investiți în condiții avantajoase până la încheierea etapei a 10-a (30 septembrie este ultima zi).