Deschidem zone noi: acoperirea geografică a proiectului în etapa a 16-a
Cea de-a 16-a etapă de finanțare a proiectului „Motoarele lui Duyunov” se apropie de sfârșit. Continuăm să facem un rezumat al rezultatelor. Astăzi vom vedea modul în care s-a schimbat acoperirea geografică a proiectului pe parcursul ultimei jumătăți de an.
În etapa a 16-a, SOLARGROUP a deschis reprezentanțe naționale în 5 țări:
• pe 28 august în Nepal,
• pe 4 septembrie în Italia,
• pe 2 octombrie în Peru,
• pe 27 noiembrie în Ecuador,
• pe 4 decembrie în Rusia.
Reprezentanțele din Peru și Ecuador au fost primele în America Latină. În total, au fost deschise reprezentanțe în 20 de state. De remarcat că tocmai în aceste țări partenerii SOLARGROUP desfășoară o activitate fructuoasă.
Evenimentele majore din etapa a 16-a au fost prilejuite de deschiderea reprezentanțelor naționale: conferințe on-line și off-line din respectivele țări au reunit sute de investitori, parteneri și persoane care manifestă interes pentru proiect.
În plus, au fost organizate conferințe și în țările în care au fost deschise reprezentanțe naționale acum doi-trei ani: India, Vietnam, Côte d'Ivoire și Bulgaria.
În condițiile pandemiei, numărul de evenimente off-line s-a redus, totuși, într-o serie de țări, întâlnirile se desfășoară cu regularitate. În primul rând, este vorba de țările din Africa al căror reprezentant național este Gilles Weber. În etapa a 16-a, adică în decurs de jumătate de an, în respectiva zonă au avut loc, în total, 218 (!) de întâlniri de prezentare pe viu:
• 102 în Benin,
• 61 în Camerun,
• 24 în Côte d'Ivoire,
• 18 în Togo,
• 13 în Burkina Faso.
Mai mult, în Nigeria, Peru, Bulgaria, Mexic, Columbia, India s-au organizat întâlniri off-line cu participarea partenerilor naționali și a celor de top.
Săptămânal se țin webinarii în principalele limbi ale proiectului. În etapa a 16-a, au avut loc, în total, 535 de webinarii. Menționăm în mod deosebit activitatea crescută a partenerilor din America Latină: în limba spaniolă s-au ținut 221 de webinarii (dintre acestea 113 (!) pentru Peru și celelalte pentru alte țări din America Latină).
În limba portugheză au fost organizate 66 de webinarii, în hindi — 55, în engleză — 46, în rusă — 37 (inclusiv emisiunea „Ekspertnoe vremea”), în vietnameză — 36, în Bulgaria, Croația, Germania, Franța — circa 20-30 pentru fiecare țară.
Webinariile se țin, în total, în 11 limbi. Cabinetul personal a fost tradus în 22 de limbi.
Specialiștii serviciului de suport tehnic primesc solicitări în 7 limbi de bază: rusă, engleză, franceză, vietnameză, germană, hindi și spaniolă. Circa 95% din toate solicitările sunt efectuate în aceste limbi. Ceilalți participanți, de asemenea, pot beneficia de consultanță, dar pentru a comunica cu ei operatorii folosesc traducerea automată.
Principalul rezultat al extinderii acoperirii geografice și a activității internaționale este finanțarea proiectului „Motoarele lui Duyunov”. Volumul preponderent al investițiilor a fost colectat din acele țări în care au fost deschise reprezentanțe naționale.
Top 10 țări cu cea mai mare cotă a investițiilor în proiect:
• Rusia — 19,4%,
• Vietnam — 18%,
• India — 15,5%,
• Spania — 5,6%,
• Italia — 4,5%,
• Nepal, Bulgaria, Peru, Côte d'Ivoire, Ecuador — câte 2% fiecare.
Top 10 țări cu cel mai mare număr de investitori în proiect:
• India — 24%,
• Vietnam — 18%,
• Rusia — 9,7%,
• Côte d'Ivoire — 5%,
• Indonezia — 4,6%,
• Peru, Nepal, Benin, Ecuador, Spania — de la 2% la 4% fiecare.
Strategia reprezentanțelor naționale ale SOLARGROUP oferă rezultatele necesare, acesta este motivul pentru care compania o va aplica în continuare.