Rezumatul lucrărilor de construcții de la început și până în prezent | Construcția BTPI „Sovelmash”

Rezumatul lucrărilor de construcții de la început și până în prezent | Construcția BTPI „Sovelmash”

Actualmente, pe șantierul pe care se construiește biroul de tehnologie, proiectare și inginerie (BTPI) se execută un volum mare de lucrări ascunse, precum și o serie de operațiuni care nu pot fi prezentate vizual în înregistrări video sau în fotoreportaje. Totuși, realizarea acestor lucrări este necesară și sunt nu mai puțin importante decât cele anterioare din punctul de vedere al complexității și al volumului. Deocamdată însă, să facem o retrospectivă asupra modului în care procesul de construcție a evoluat de la început și până la momentul actual.

DECEMBRIE 2020
La finele anului 2020, pe șantier a fost construită o tabăra modernă destinată muncitorilor constructori în care au fost asigurare condiții confortabile pentru lucru și odihnă,
au fost instalate rețelele interne de utilități temporare: aprovizionarea cu apă și energie electrică, canalizarea,
s-a organizat sistemul de drenaj, pe perimetrul parcelei s-au amenajat drumuri temporare pentru deplasarea vehiculelor. S-a realizat excavația sub „amprenta la sol” a clădirii.

IANUARIE 2021
Este pregătit terenul de fundație.

FEBRUARIE 2021
Se execută cofrajul pentru fundație în care ulterior va fi turnat beton, talpa excavației se încălzește, inclusiv se monitorizează temperatura solului și gradul de dezghețare a acestuia. Pe șantier a fost instalat iluminatul exterior.
A început construcția fundației BTPI. Se execută lucrările de betonare, împletirea carcasei de armătură a fundației, se efectuează montajul fundației pentru postul de transformare complex extern (PTCE). Se asamblează componentele metalice care vor forma structura clădirii.

MARTIE 2021
Au fost livrate, practic, toate componentele metalice pentru asamblarea structurii clădirii BTPI. Sunt realizate lucrările pregătitoare pentru turnarea fundațiilor clădirii centrului de inovații: sunt executate plăcile de beton, instalate carcasele de armătură, montat cofrajul.

APRILIE 2021
Sunt în curs de desfășurare lucrările de turnare a plăcilor de beton și de construcție a „etajelor” fundațiilor. Se efectuează transportarea echipamentelor și a motoarelor în spațiile de depozitare temporare situate pe teritoriul viitorului BTPI.

MAI 2021
Se execută lucrările de turnare și hidroizolare a bazelor din beton, umplerea excavației, montarea cofrajului, instalarea conductoarelor și a elementelor încorporate pentru betonarea ulterioară a fundației.
Pe 25 mai 2021, pe platforma „Alabushevo” a ZES „Tehnopolis „Moscova”, a avut loc ceremonia solemnă de depunere a capsulei timpului a „Sovelmash”.

IUNIE 2021
Pe 3 iunie este inițiată asamblarea componentelor metalice.
De asemenea, se execută lucrări de umplere cu nisip a excavației cu stratificare ulterioară, se betonează bazele scărilor interne, se demontează cofrajul bazelor betonate anterior și cofrajele scărilor interne, pe toate fundațiile se efectuează hidroizolarea.

IULIE 2021
Se efectuează asamblarea componentelor metalice ale structurii portante a clădirii, montarea panelor (grinzilor pentru instalarea acoperișului), a straturilor de acoperire, așezarea foilor profilate pe planșee, montarea carcaselor de armătură ale fundațiilor destinate blocului de administrație și logistică (BAL), montarea structurilor și a cofrajului scărilor interne, betonarea părților de fundație sub stâlpi cu grupuri de ancorare pentru blocul de producție pe axa 6, se descarcă un nou lot de componente metalice care a fost adus pe șantier.

AUGUST 2021
Se execută lucrări de așezare a foilor profilate și de asamblare a componentelor metalice. Se finalizează instalarea panourilor de soclu ale blocului de producție, se execută asamblarea elementelor de ghidare pentru montarea componentelor învelișului exterior al clădirii, continuă instalarea panourilor de soclu ale BAL. Au început lucrările de instalare a rețelelor interne de utilități, se efectuează proba de etanșeitate a sistemului de canalizare, continuă împletirea armăturii destinate scărilor interne și turnarea betonului în cofraj, se execută umplerea excavației cu nisip cu compactare stratificată.
Pe 27 august, a fost finalizată montarea ultimului stâlp al blocului de experimentare și producție.

SEPTEMBRIE 2021
A început asamblarea componentelor metalice destinate blocului de administrație și logistică, continuă realizarea scărilor interne: se execută împletirea armăturii, se instalează cofrajul demontabil și se fac pregătirile pentru turnarea betonului, în spațiul de experimentare și producție au fost inițiate lucrările de acoperiș, sunt în plină desfășurare lucrările de terasament: se efectuează ramificarea sistemului de canalizare cu proba de etanșeitate în anumite secții, are loc descărcarea tirului cu plasa de armătură și alte materiale necesare pentru începutul operațiunilor de turnare a planșeelor din beton și a pardoselii.

OCTOMBRIE 2021
Este finalizată asamblarea structurii metalice a BTPI, pe toate planșeele sunt demontate cofrajele formate din foi metalice profilate, este realizată instalarea de bază a panourilor de soclu. În depozit a fost amenajat un spațiu destinat amplasării componentelor învelișului exterior al clădirii, care deja se depozitează. În puțuri se instalează cofrajul pentru betonarea scărilor, se efectuează lucrările pregătitoare (etanșarea rosturilor dintre foile profilate) pentru armarea și betonarea planșeului etajului al 3-lea, se montează acoperișul.

Vizionați cronica construcției BTPI „Sovelmash” în imagini: https://clck.ru/YCNh3

A fost realizat un volum mare de lucru, dar mai sunt multe de făcut și cel mai important obiectiv imediat este finalizarea conturului de încălzire al clădirii până la înghețuri.
Luând în considerare prețurile crescute, proiectul are nevoie de un ritm de investiții mai intens. Și soluția cea mai bună ar fi dacă acest lucru se va realiza cu ajutorul finanțării participative. Alte metode de atragere a fondurilor în proiect vor provoca diluarea cotelor și reducerea beneficiilor pentru investitori. Prin urmare, acum este foarte necesar:
- ca partenerii să-și accelereze la maxim activitatea,
- ca investitorii să plătească ratele la timp și să mărească numărul de cote deținute achiziționând pachete de investiții noi.

Succesul proiectului nostru este responsabilitatea noastră comună. Numai împreună suntem capabili să depășim orice provocare!