Cele mai importante evenimente ale proiectului din luna august
În proiectul „Motoarele lui Duyunov”, luna august s-a remarcat printr-un volum record de investiții și accelerarea construcției BTPI „Sovelmash”. Cea mai mare parte a șantierului a fost deja acoperită cu asfalt, sub care s-au ascuns rețelele de utilități. Iar în interiorul clădirii, se desfășoară din plin finisajul interior.
Urmărind rezumatul nostru video, veți afla despre progresul construcției înregistrat în luna august, de asemenea:
• care dezvoltare proprie a fost utilizată în practică pentru prima dată de către specialiștii „Sovelmash”,
• cine a vizitat compania,
• unde a fost deschis un birou nou al SOLARGROUP.
Iar dacă preferați să aflați despre dezvoltarea proiectului de la liderii proiectului în format live, dacă proiectul înseamnă pentru dumneavoastră mai mult decât investiții, atunci alăturați-vă Conferinței Internaționale a SOLARGROUP. Conferința va avea loc la Moscova pe 16 septembrie. Înscrierea este deja în plină desfășurare.