Rezumatul săptămânii în cadrul proiectului „Motoarele lui Duyunov”
A fost deschisă a șaptea reprezentanță națională a proiectului!
Pe data de 7 decembrie, în capitala Vietnamului Hanoi a avut loc o Conferință internațională dedicată acestui eveniment, care a întrunit peste 150 de participanți. Liderii proiectului au luat cuvântul în fața unui auditoriu format de parteneri, investitori și persoane interesate să investească în tehnologia noastră. De notat că Vietnam este unul dintre lideri în ceea ce privește volumul de investiții în proiect din ultimele luni, împreună cu India.
Deschiderea reprezentanței naționale este un eveniment important atât pentru respectiva țară, cât și pentru „Motoarele lui Duyunov”, în general. Compania SOLARGROUP a depus eforturi considerabile, astfel încât vietnamezii să poată investi profitând de condiții prielnice și eficiente. Aceasta va determina, la rândul său, majorarea fluxului de investiții în proiect din Vietnam.
Vom relata mai detaliat despre desfășurarea Conferinței internaționale de la Hanoi în zilele următoare. Urmăriți știrile pe sursele de informare ale proiectului!
Săptămâna care se încheie poate fi declarată, pentru compania „SovElMash”, săptămâna structurilor guvernamentale, și iată care este motivul.
Cel mai însemnat eveniment a devenit obținerea concluziei expertizei geologice și mineralogice cu privire la terenul din ZES „Technopolis „Moscova”. Toate actele și protocoalele au fost deja semnate. Este un alt pas spre obținerea autorizației de construcție și demarare a lucrărilor de edificare a centrului de inovații.
Concomitent, organele guvernamentale au întreprins o serie de controale la „SovElMash”. Inițial, teritoriul companiei a fost examinat de inspectoratul pentru situații de urgență în vederea prevenirii incendiilor, după care inspectoratul fiscal, printre alte verificări, a examinat și suprafața de teren destinată construcției. Nu a fost identificată nicio încălcare a normelor de prevenire și stingere a incendiilor și a reglementărilor fiscale.
În laboratorul „SovElMash” continuă lucrările prevăzute pentru testarea motoarelor. A fost bobinat și supus încercărilor un alt lot de mașini electrice rotative, rezultatele testelor confirmând încă o dată ipotezele noastre. În prezent, specialiștii laboratorului efectuează sistematizarea tuturor datelor obținute și prezentarea rezultatelor. Acestea sunt necesare pentru crearea unei baze a motoarelor cu bobinaj clasic și a motoarelor cu bobinaj de tip „Slavyanka”, precum și pentru introducerea rezultatelor încercărilor în Registrul de Stat Unic.
În vederea confirmării ulterioare a testărilor, la „SovElMash” se așteaptă vizita reprezentanțelor unor companii din India și China interesați de o colaborare.
În plus, la „SovElMash” au fost livrate câteva exemplare de echipamente noi, inclusiv echipamente de acoperire cu pulbere. Suntem în căutarea de încăperi corespunzătoare unde s-ar putea instala aceste echipamente. Este o sarcină importantă, rezolvarea căreia va permite „SovElMash” să-și crească capacitățile și volumul de lucru, precum și să creeze locuri noi de muncă.
Repostând acest articol, contribuiți la promovarea proiectului „Motoarele lui Duyunov” și la realizarea obiectivului stabilit!