Investitorii achiziționau din greșeală: cum titlurile de valoare ale unei companii chineze s-au scumpit de 13 ori timp de o zi
Marțea trecută, 9 iunie 2020 o companie imobiliară necunoscută din China, literalmente, a făcut să explodeze câmpul de informații al bursei Nasdaq. În contextul unei lipse totale de noutăți certificatele de depozit ale sus-numitei organizații au crescut în decurs de o zi de 13 ori, aducând capitalizarea de piață a acesteia până la 4 miliarde $.
Nimeni nu era în stare să înțeleagă cauza acestei creșteri dinamice a popularității până când analiștii nu au atras atenția asupra denumirii companiei: Fangdd Network Group Ltd, care sună ca abrevierea FAANG, formată din primele litere ale denumirilor a cinci cele mai de succes Companii de TI: Facebook, Apple, Amazon, Netflix și Google.
Marți titlurile Amazon, Apple și Facebook au actualizat valorile maxime, iar indicele Nasdaq din care acestea fac parte pentru prima dată în istorie a depășit 10 000 de puncte. Informațiile cu privire la acest lucru a cauzat o agitație care a fost preluată de către investitorii privați fără experiență care tranzacționau la bursă utilizând aplicația gratuită de investiție Robinhood. Drept rezultat, peste 15 000 de utilizatori au achiziționat titluri de valoare ale Fangdd Network Group Ltd, confundând denumirile FAANG și Fangdd și provocând o creștere a acestora din urmă de la 10 $ la un nivel maxim de 129,04 $.
De altfel, Bloomberg susține că majoritatea recentelor investiții ale utilizatorilor aplicației Robinhood a generat profit, ceea ce înseamnă că tipii ai investit în comerțul imobiliar on-line din China în deplină cunoștință de cauză. Timpul va arăta dacă aceste investiții vor deveni profitabile. Pe noi ne interesează un alt aspect.
Benn Eifert, partenerul manager al companiei QVR Advisors în comentariul său referitor la situația creată a anunțat că în prezent la bursă se observă cea mai înaltă activitate a investitorilor privați din ultimii 20 de ani. Și anume comportamentul investițional imprevizibil al utilizatorilor aplicației Robinhood a devenit „a treia forță” care a început să influențeze asupra pieței financiare conservatoare.
Anterior domeniul de gestiune a finanțelor personale era considerat unul de elită, iar serviciile brokerilor erau plătite cu comisioane generoase. Dar, generația milenară a adus schimbări radicale în vechiul sistem: tineretul crescut pe baza principiilor „economiei partajate” nu mai vrea să plătească pentru serviciile financiare, întrucât este capabil să efectueze operațiuni cu ajutorul smartphonului pe cont propriu.
Transformarea globală a pieței financiare este convenabilă pentru investitorii privați, asigurând disponibilitatea respectivelor instrumente pentru un cerc larg de jucători. Acest lucru înseamnă că acum fiecare poate să se implice în procesul investițional și să-și cucerească locul său sub soare.