Pe data de 1 aprilie proiectul „Motoarele lui Duyunov” trece la a 13-a etapă de finanțare
O știre importantă pentru toți participanții proiectului!
31 martie este ultima zi a etapei a 12-a. În aprilie facem un pas spre o altă fază de dezvoltare.
Trecerea la o nouă etapă reprezintă, ca de obicei, o ocazie de a face bilanțul etapei care se încheie, de a finaliza ceea ce am preconizat și de a reînnoi planurile pentru viitor.
Le vom realiza împreună!
Etapa a 12-a a început pe data de 31 decembrie 2019. În aceeași zi a fost depus proiectul arhitectural și de construcții al centrului de inovații al „SovElMash” în vederea expertizei de stat. La etapa actuală, acest eveniment este fundamental pentru proiectul „Motoarele lui Duyunov”. Numai după avizul pozitiv al controlului de stat poate fi demarată construcția mult așteptată.
Spre regret, din cauza unei erori comise de către antreprenorul general, cererea a fost respinsă, specialiștii de la „SovElMash” fiind nevoiți să introducă urgent modificările necesare. Acesta este motivul pentru care a fost amânată finalizarea expertizei de stat. Documentația a fost depusă a doua oară pe data de 12 februarie, controlul este efectuat timp de 45 de zile lucrătoare, au fost făcute unele observații, totuși, o altă returnare nu se prevede. Cele menționate mai sus ne permit să sperăm că etapa a 12-a va fi ultima etapă de pregătire, iar la etapa următoare cererea va fi aprobată și vom demara construcția centrului de inovații.
Strategia de deschidere a reprezentanțelor naționale a adus în 2019 roade excelente și continuă să dea rezultate în 2020. Proiectul își sporește popularitatea și crește numărul de investitori în întreaga lume. La etapa a 12-a au fost deschise reprezentanțe în Croația și în Senegal. Pe data de 25 ianuarie a avut loc Conferința internațională la Zagreb, iar pe 8 februarie, la Dakar. În ambele țări s-a relevat un interes deosebit față de tehnologie și de investițiile în proiect. În această primăvară preconizăm să mai deschidem reprezentanțe oficiale în mai multe țări. În plus, la etapa a 12-a la proiect s-a alăturat și America Latină: în martie se vor desfășura primele conferințe de prezentare în Mexic, Columbia și Peru. Ulterior, este cel mai probabil că pe continent vor fi deschise reprezentanțe naționale.
În etapa curentă au fost efectuate modificări în cabinetul personal al investitorului. În afară de reînnoirea designului, a fost ameliorată navigarea și introduse opțiuni noi: plata dublă și rambursarea anticipată a ratelor. Fiecare investitor poate să profite de aceste oportunități, ca să-și majoreze beneficiile și să contribuie la finalizarea în timp util a finanțării proiectului.
Mulțumim tuturor investitorilor și partenerilor pentru aportul adus la dezvoltarea și amplificarea proiectului! Ne așteptăm cu toții că la etapa a 13-a va fi demarată construcția centrului de inovații și că vom avea noutăți bune de la laboratorul „SovElMash”.
Intenționați să deveniți investitor al proiectului „Motoarele lui Duyunov” sau doriți să majorați numărul de cote de investiție deținute? Vă recomandăm să faceți acest lucru anume acum, întrucât, peste mai puțin de o lună, la următoarea etapă reducerea se va micșora și va fi nu într-atât de favorabilă!